Software-ul sistemului cu ecran tactil poate proveni de la producătorul original (cum ar fi un sistem de operare încorporat într-un telefon mobil) sau poate fi instalat mai târziu (cum ar fi adăugarea unui ecran tactil la un PC tradițional). Software-ul ar trebui să permită ecranul tactil și controlerul de sistem să funcționeze împreună. Acesta va spune sistemului de operare al produsului cum să analizeze informațiile despre evenimentul tactil de la controlerul tactil. În sistemele de aplicații PC, majoritatea operațiunilor cu ecran tactil sunt ca un mouse. Acest lucru face ca atingerea unei anumite poziții pe ecranul ecranului tactil să fie foarte asemănătoare cu apăsarea mouse-ului în mod continuu. Într-un sistem încorporat, controlerul încorporat trebuie să compare informațiile care apar pe ecran cu locația în care este primită atingerea.
În ceea ce privește produsele electronice, designul interfeței cu utilizatorul trebuie să țină seama de cele cinci simțuri ale vederii, auzului, gustului, mirosului și atingerii utilizatorului, pe de o parte, și să ia în considerare, de asemenea, impactul nevoilor utilizatorilor asupra dispozitivului sau sistemului, pe de altă parte. În prezent, majoritatea produselor lansate pe piață separă viziunea și atingerea utilizatorului.
De la butoane simple sau taste de pe tastaturile computerului, tastaturile telefonului mobil, playerele MP3, aparatele de uz casnic și chiar telecomenzile TV, până la funcții mai avansate de clic și derulare, cum ar fi glisoarele de ajustare a volumului, roțile de defilare și track pad-urile, poziția de ieșire (adică intrarea utilizatorului sau rezultatul acțiunii de manipulare) este complet diferită de poziția de intrare a utilizatorului. Dacă poate face intrarea și ieșirea, adică viziunea și atingerea sunt complet consecvente, iar această consistență a vederii și a atingerii este avantajul ecranului tactil.
Deși majoritatea oamenilor folosesc vederea și auzul pentru a interacționa cu computerele, în unele cazuri, atingerea este cea mai potrivită. Astăzi, tehnologia computerelor recunoaște din ce în ce mai mult acest lucru și începe să adopte tehnologia haptică. Simțul tactil în limba greacă înseamnă "apucare sau atingere", care se referă la capacitatea unui dispozitiv de a produce rezultate care pot fi simțite (mai degrabă decât să fie văzute sau auzite). Ieșirea tactilă este de obicei forță sau vibrație. Haptics poate fi, de asemenea, utilizat pentru a îmbunătăți vizualizarea datelor, pentru a permite utilizatorilor să navigheze cantități masive de date și pentru a oferi un canal de comunicare suplimentar.
Cele două aplicații importante ale hapticelor sunt realitatea virtuală și operarea la distanță. Deși haptica este utilizată în jocurile pe calculator la o rată ridicată, aceasta poate fi aplicată și în domeniul controlului industrial. De exemplu, simțul tactil permite utilizatorilor să atingă și să simtă obiecte în proiectarea asistată de calculator (CAD), fabricarea asistată de calculator (CAM) și sisteme similare. Sonda poate trimite semnale digitale de feedback către software-ul de proiectare, iar toate sistemele electronice de control și frânare pot oferi operatorului feedback real, evitând astfel greutatea și complexitatea conexiunilor directe sau a conexiunilor mecanice asistate de putere.
Poate cel mai simplu exemplu de senzație tactilă este un buton, similar cu un buton pentru reglarea unui radio. Prin echiparea motorului sau a unității de frână cu acest tip de buton, este posibil să existe diverse dispozitive de frânare, frânare dură și chiar frânare elastică, iar toate aceste funcții pot fi schimbate după cum este necesar.
